Din timpul liceului sau chiar de la o vârstă mai fragedă începe să crească în noi întrebări pe o temă foarte importantă: Profesia
Oare ce profesie voi avea la timpul potrivit ?
Întrebările cresc în număr și se dezvoltă cu trecerea timpului și apropierea de perioada în care trebuie să decidem, unii mai devreme, alții mai târziu, după caz.
Ce-mi place să fac ?
Ce-mi aduce bucurie ?
Cât pot câștiga ?
Îmi pot atinge potențialul acolo ?
Cât de mult pot învăța ?
Pot dărui și altora făcând asta ?

Sunt cazuri în care copiii aleg o profesie similară ca cea a părinților, fiindu-le mai familiar cu îndrumarea acestora.
Alte persoane aleg o profesie unde le este comod, iar condițiile de lucru nu le scot din zona de confort. De exemplu: locul de muncă se află lângă zona unde locuiesc, ori lucrează de acasă, sau este ceva la care ele se pricep și nu trebuie să depună mare efort.
În alte situații, destul de des întâlnite în aceste vremuri, oamenii sunt indeciși, nu găsesc o compatibilitate rezonabilă cu vreun loc de muncă așa că aleg să se implice, fără plăcere mare, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă în diverse proiecte pe care de multe ori ajung să le schimbe des.
Ne întrebăm:
Cum să facem să fim eficienți în deciziile pe care le luăm ?
Cum scăpăm de incertitudine și ne focusăm pe ce este pentru noi ?

Mai pe scurt, este un proces complex de autocunoaștere pe care trebuie să îl punem în mișcare și să ne sincronizăm dezvoltarea prin el.
Este absolut necesar să cunoaștem și să înțelegem care sunt calitățile noastre pentru a le șlefui și prelucra pentru a le pune în practică și care sunt defectele noastre care ne încetinesc, ne obosesc și ne pun piedici, pentru a le conștientiza și a le trata cu atitudinea potrivită. Un defect netratat distruge lent și progresiv calitățile.
Bun, după ce am stabilit direcția, o altă etapă importantă constă în filtrare/departajare.
În tot ceea ce facem, trebuie să fim desăvârșiți, să accedem către cea mai buna variantă a noastră. Astfel, cu cele mai bune intenții să completăm bagajul necesar de valori (corectitudine, onestitate, perseverență, fermitate, devotament, încredere, etc.) pentru a filtra și a găsi profesia dorită.
Profesia trebuie să facă parte din viața noastră, să ne-o asumăm cu responsabilitate și dăruire profundă cu timpul, energia și prezența noastră pentru a ne aduce împlinire și mulțumire, altfel, dacă doar vedem partea financiară și timpul pierdut, ne irosim și devenim un bulgăre aruncat pe holurile societății.
Să nu uităm că suntem unici, chiar dacă viața pare de multe ori nedreaptă, este așa pentru că ne raportăm la legea oamenilor și nu la Legea lui Dumnezeu.
Luptați pentru ce este al vostru, oricât de tulburi sunt vremurile.
Mulți cei născuți dupa 2000 sunt bulversați și fără o direcție clară pentru că nu se pot conecta într-o societate statică și fără iubire.
Pe umerii lor apasă ușor responsabilitatea de a schimba lumea, iar pe umerii noștri apasă greu responsabilitatea îndrumării și protejarea lor.
Și trebuie să fim asumați !
În niciun caz să punem presiuni pe tineri să se adapteze la un mediu ostil cu valorile și educația.

Sfatul meu, atunci când aveți alegeri dificile de făcut, stăruiți și căutați cu răbdare, viața le va așeza ca de fiecare dată la momentul potrivit să găsim răsăunsurile cele mai bune la marginea unui răsărit, ăn spatele unei uși blocate, la un concert amânat, etc.
Viața nu și-a pierdut niciodată calitatea de a ne surprinde, să nu ne pierdem nici noi speranța !
Lăsați ușile ușor deschise să se apropie oamenii potriviți, în spatele unui zugrav, poate fi un poet care zidește cuvinte, în spatele unui bucătar poate fi un preot cu Har care hrănește oamenii cu pâinea lui Dumnezeu.
Să nu le punem etichete oamenilor, indiferent de ce haine poartă, să-i primim cu bucurie, judecarea seamănă ziduri între semeni.
